retro...ceva

Sunny day, pink sky, lovely people. O palma alba te trezeste din starea asta mereu. Un ambalaj colorat ascunde cateva ore, cateva sute de minute, multe secunde... goale. Apoi razi. Entuziasm. Liniste. Se aude o intrebare de departe parca. Vezi marea inerta captiva intr-un monitor. Zambesti. Simti din nou ce-ai simtit asta vara - pe vremea cand nu aveai liber de la viata si... incepi sa tremuri. Nu mai este frig. E doar balta in care zaci dupa ce te-ai topit. You're not alone. Deschizi ochii. Incerci sa zambesti din nou, dar muschii fetei nu te mai asculta. Te-ai pierdut in tine. Plangi linistit fara sa stii de ce. [we haven't been this close in a while ].
It's all fiction until it finds you and tears you apart. I don't really know how i got here.

Adevarul e ca e prea amuzant totul in jurul meu ca sa cad. Am avut impresia ca vreau ceva. Dar sunt ok cu ce am acum. Si revin la analiza incapacitatii persoanelor care nu exista... E asa trist sa ai un om in fata ta si sa vorbesti numai despre tine... Ca si cand nu constientizezi faptul ca mai respira cineva pe'aproape si gandesti cu voce tare. Nu exista nimic din ceea ce nu cunosti, si daca nu exista nu se poate pune problema capacitatii sau esteticului, nu? [Dar tu? Tu ce zici? tu?]. Standarde? Sau doar frustrari? Poti oare sa tragi concluzii bazate pe nimicul pe care il cunosti despre cineva? Ai putea chiar sa pui toata vina in farfuria celuilalt doar pentru a ramane tu pentru tine valabil si original. O provocare? Ce-ar fi sa faci un efort si sa privesti mai departe de imaginile create de tine? Toate astea ca un mare PUNCT... Punctele tale de suspensie nu ascund atat de mult pe cat ai vrea tu sa crezi.

Si a murit o parte din mine la 23 de ani, asta multumita sau din cauza ta. Balanta inclina spre prima varianta deocamdata. Aveam nevoie sa faci exact ce ai facut, chiar daca m-ai scos din circuit 3 zile. Sper ca te-am inteles si ca as putea sa fac si eu acelasi lucru pt tine daca va fi nevoie vreodata. Am impresia ca suntem prieteni. [am zis-o si nu se prescrie].

all about nothing

I'm setting trip wires for myself and it just got interesting. I've been told it's wrong, but the left side of my brain seems to believe otherwise.
Deal with it later. Tonight is all about nothing.



3

2

1

.
.
.
.
.

question the answer!!!

DA






Hold your breath and count to ten.... fall apart, then start again... start again... start again!!!

Now playing: Placebo - English summer rain

bite the hand that feeds

De la o vreme imi aud pasii cand dorm. O bucla transparenta de vreme ma tine captiva intr-un univers pe care am ajuns sa-l iubesc. Locul meu e rece si stabil...nu trebuie sa spun nimic, nu trebuie sa raspund la nici o intrebare. Am dreptul sa urasc tot ce poate face balanta sa tremure si sunt revoltata cand nu ma lasi sa te urasc din tot sufletul. Nu vreau sa renunt la nimic din ceea ce am creat pentru mine. Niciodata! Imi este bine singura, vorbind cu voi...parca. Ma apropii atat cat sa nu uit de unde am venit, atat cat sa nu sarut un gand... cat sa nu imbratisez o piatra. Totul este limpede, am o explicatie pentru orice si nu ma intereseaza daca definitia existentei mele va va misca in vreun fel sau nu. Si poate sunt legata la ochi... dar care sunt sansele sa ma lovesc si sa cad daca nu e nimic in jurul meu?
De atatea ori s-a daramat tot... de atatea ori mi-am reconstruit inchipuirea. De fiecare data doare mai rau... Am crezut la un moment dat ca pot pastra focul intr-o incapere de gheata. Nu le pot avea pe amandoua in acelasi timp... decat pentru o perioada scurta de timp, in care oricum ma desfiinteaza panica.

Sunteti toti inchisi intr-o cutie pe care o deschid din cand in cand.

Imi pare ca m-ai dus de mana intr-un loc pe care nu-l cunosc si m-ai lasat acolo. Sa fie prima data cand imi scriu in palma ca nu mi-e frica? Nu stiu sa vad cu ochii deschisi si nici nu sunt sigura ca vreau. Si daca vreau... o sa pot? Si daca pot... la ce ma intorc? Sa renasc intr-o lume pe care am ales sa o parasesc? De ce acum?
Implinesc 23 de ore si mor la 23 de ani?

Bang Gang - There was a whisper

mesaj part 2

Sa alerg pe Magheru, sa ploua si sa evit fiecare pereche de faruri care rasare prin perdeaua de apa. O idee nascuta din plictiseala. Cu cat bifez mai multe pe lista mea cu atat ma plictisesc mai tare. Probabil ca in momentul in care ai realizat ceva, esti linistit si nu te mai preseaza nimic - si cum stresul este cel mai bun prieten al meu - o iau razna.

Descopar o melodie stupida fara nici un mesaj si sunt entuziasmata - cel putin pentru moment. Am i a pleasure seeker? Si daca sunt... cat de departe as merge sa evit plictiseala? As fi in stare sa alerg pe Magheru printre si spre masinile care isi lumineaza calea prin ploaie? Sa fie noapte de vara si eventual sa nu fiu singura.
Si iata melodia de care va spuneam...




Sunt recunoscatoare ca ma acceptati chiar daca nu intelegeti de cele mai multe ori ce se petrece in capul meu. E frustrant si in acelasi timp satisfacator.

Nu-mi place ca imi critici viteza de reactie si ca ai impresia ca ma ascund in spatele cuvintelor aranjate in aparenta fara sens. Nu esti de o vesnicie in inbox-ul meu desi ma comport ca si cand tu ai taiat panglica... Stiu ca nu m-ai plictisi niciodata si asta conteaza enorm pentru o agitata ca mine. Da. Sunt constienta ca te-am scos din pepeni nu o data... acceptance has it's limits.
Iti multumesc pentru cele doua volume scrise pentru mine in numai cateva zile. There will be no test, no challenge, no doubt. And this is for you:

mesaj part 1

Am planuit sa-ti scriu ceva. Ceva coerent. Ca niciodata, am ramas singura in fata calculatorului si ideile s-au risipit ca niste porumbei speriati de un copil ce alearga in zig zag spre ei.

Ma intrebam la un moment dat daca oamenii reusesc sa se cunoasca pe ei insisi fara a fi ajutati din exterior. Cat de obiectivi putem sa ramanem? Putem sa facem diferenta intre ceea ce suntem, ceea ce putem sa fim si ceea ce vrem sa fim?

Da. Ma opresc aici. Ne vedem maine.

Sigur Rós - Glósóli